marți, 11 martie 2014
Experiment -Acţiunea fierului asupra soluţiei de sulfat de cupru
Introduceţi un cui de fier într-o eprubetă cu soluţie de sulfat de cupru. Aşteptaţi 10-15 minute.Observaţi că pe cuiul de fier s-a depus un strat fin, arămiu, de cupru. După 24 de ore se observă şi schimbarea culorii soluţiei din albastru în verde,datorită formării FeSO4(verde).
duminică, 9 martie 2014
Formule chimice - fişă de lucru rezolvată
Fişă de lucru
Unele substanţe chimice cuprind în compoziţia lor grupări de atomi care, în timpul celor mai multe transformări chimice, rămân neschimbate. Acestea se cunosc sub numele de radicali.Grupările de atomi cele mai des întâlnite sunt: OH -hidroxil;SO4 -sulfat;
NO3 -azotat;CO3 - carbonat;PO4 - fosfat.Pentru a scrie corect formula unei substanţe, în a cărei compoziţie intră un radical, trebuie să se cunoască valenţa acestuia .
OH şi NO3 - sunt monovalenţi
SO4 şi CO3 - sunt divalenţi
PO4 - este trivalent
Exemple:
1. Să determinăm formula compusului format din aluminiu, Al şi hidroxil, OH.
1. Să determinăm formula compusului format din aluminiu, Al şi hidroxil, OH.
Aluminiul fiind trivalent: Al(III), iar hidroxilul monovalent: OH(I),formula chimică va fi Al(OH)3 .
2. Să determinăm formula compusului format din sodiu, Na şi sulfat, SO4.
Sodiul fiind monovalent:Na(I),iar sulfatul divalent: SO4(II), formula chimică va fi Na2SO4 .
3. Să determinăm formula compusului format din calciu, Ca şi radicalul fosfat, PO4.
Calciul fiind divalent:Ca(II), iar fosfatul trivalent PO4(III), formula chimică va fi Ca3(PO4)2.
Sodiul fiind monovalent:Na(I),iar sulfatul divalent: SO4(II), formula chimică va fi Na2SO4 .
3. Să determinăm formula compusului format din calciu, Ca şi radicalul fosfat, PO4.
Calciul fiind divalent:Ca(II), iar fosfatul trivalent PO4(III), formula chimică va fi Ca3(PO4)2.
luni, 24 februarie 2014
Experiment - Oxizi - metodă de obţinere
Tratarea carbonaţilor cu acizi
Tratăm în două eprubete diferite carbonat de sodiu şi carbonat de cupru cu acid clorhidric. Vom observa că tratând carbonaţii diferitelor metale cu acid clorhidric,au loc reacţii cu efervescenţă,în urma cărora se degajă dioxid de carbon,iar în soluţie rămân clorurile corespunzătoare.
La sfârşitul acestei reacţii se observă colorarea în verde a soluţiei, datorită clorurii de cupru formate.
joi, 13 februarie 2014
Experiment - Oxizi- metodă de obţinere
Arderea panglicii de magneziu
Aprindeţi o panglică de magneziu, prinsă într-un cleşte de fier. Observaţi că magneziul arde cu o lumină orbitoare.Se obţine o substanţă de culoare albă, oxidul de magneziu (MgO).
Mai jos am postat un filmuleţ care să evidenţieze mai bine arderea panglicii de magneziu.miercuri, 12 februarie 2014
Experiment - Oxizi- metodă de obţinere
Descompunerea CuCO3
prin încălzire
Într-o eprubetă uscată introducem o cantitate mică de carbonat de cupru(II).
Încălzim eprubeta în flacăra spirtierei.
Prin încălzire, carbonatul de cupru se transformă într-o substanţă solidă, neagră( CuO), şi un gaz incolor, care nu întreţine arderea (CO2).
marți, 11 februarie 2014
Formule chimice - fişă de lucru
Fişă de lucru
- Determinaţi formulele hidrogenului sulfurat (cuprinde în moleculă H şi S),amoniacului (cuprinde N şi H), metanului (cuprinde C şi H), oxizilor de sodiu, potasiu, calciu, magneziu, bariu, cupru(II), crom(III), argint(I) şi aluminiu.
- Stabiliţi formulele chimice ale bromurilor de sodiu, potasiu, calciu, magneziu şi argint (cuprind în compoziţia lor brom şi metalele respective).
- Care dintre formulele chimice următoare sunt scrise greşit: H2Br, PO3,NaS, AlO, FeCl, AlCl, CO3, SO, ZnO2.
- Ce valenţă prezintă N în amoniac şi N2O3 ?
- Să se precizeze valenţele elementelor combinate cu clorul:HCl,CCl4,SnCl4,ZnCl2,MgCl2,AlCl3.
luni, 10 februarie 2014
Simboluri şi termeni specifici alchimiei
A
AGAT
Piatră semipreţioasă, o varietate de calcedonie (cuarţ), prezentând în secţiune zone concentrice neregulate de culori diferite. Agatul este folosit pe lângă confecţionarea amuletelor cu efecte contra deochiului şi la confecţionarea unor piese de laborator(mojare,pistile).
AGRICULTURĂ CELESTĂ
Alegorie desemnând Opera alchimică în care procesele şi stadiile erau supravegheate şi conduse cu atenţie de alchimişti, întocmai urmăririi de către agricultori a însămânţării,creşterii şi maturizării plantelor terestre. "Plantele terestre"ale alchimiştilor erau metalele pământului care îşi aveau originea şi corespondenţa celestă cunoscută.
ALCHIMIE
În mod simplist, alchimia este asociată cu încercările de obţinere artificială a aurului,de căutare a pietrei filozofale, de preparare a elixirului vieţii.Alchimia, privită în cele mai importante aspecte ale ei, ar putea fi definită drept o filozofie a perfectibilităţii, un domeniu al cunoaşterii care viza teoretic şi practic vocaţia desăvârşirii Fiinţei în unitatea ei. Deci, alchimia nu era numai o formă de investigare a naturii, ci şi o disciplină filozofică şi spirituală.Originea cuvântului alchimie, provine din limba arabă, al- kimya,care e compus din articolul al şi cuvântul grec khymeia care înseamnă a topi,a lipi,a împreuna.
ALCHIMIST
Persoană preocupată de alchimie, indiferent de pregătirea sa profesională, meşteşugar, preot, artizan, spiţer, medic, jurist, profesor etc. Între cele două orientări ale alchimiei postparacelsiene din secolul al XVI-lea pragmatică şi sapienţială s-a produs o ruptură care a făcut din alchimiştii pragmatici precursori ai chimiei şi farmaciei, în timp ce alchimia sapienţială de orientare mistică, speculativă a rămas cu adepţii ei în universul conservator al alchimiei tradiţionale.Ironizat ca "suflător", datorită foalelor utilizate la menţinerea focului din cuptor,alchimistul pragmatic s-a dovedit un veritabil cercetător, iar laboratorul său, primul lăcaş indicat de istoria ştiinţei ca fiind destinat activităţii de cercetare.
Bibliografie: "Dicţionar de alchimie ilustrat", Alexandru Pop, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006
Bibliografie: "Dicţionar de alchimie ilustrat", Alexandru Pop, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006
Abonați-vă la:
Postări (Atom)